EU
-monolog-
Personajul intră pe scenă cu un carnet de notițe și un pix în
mână. Se așează joz, turcește, pe parcursul monologului se ridică și se adresează
publicului.
PERSONAJUL
Exist. Văd, miros, simt. Sunt, concomitent, de nicăieri și de pretutindeni,
nu am fost niciodată, dar sunt dintotdeauna. Nu
am fost, însă voi fi.
Sunt spiritul universal și am puterea de a crea, de a mă
crea. Doar EU sunt capabil să aleg din multitudinea de posibilități pe care eu
însumi mi le ofer. Eu nu sunt om, nu încă. Dar când voi fi, voi încerca din
răsputeri să fiu cea mai reușită variantă a mea.
Când voi fi nu îmi voi aminti nimic din timpurile de
acum, nu voi avea habar de unde am pornit pe drum sau cât de bine mă cunosc
deja. Nu voi ști că eu sunt cel care și-a scris viața, minut cu minut, secundă
cu secundă, puțin ajutat de un Mare Observator. Eu sunt creatorul propriului
meu destin, sunt liber.
Liber. Sunt liber acum, liber să aleg împrejurările în
care vreau să trăiesc. Voi fi liber și când voi avea un corp uman, când voi
crește puțin câte puțin, dar totul va fi nou. Nu va mai rămâne nici măcar
amintirea a ceea ce am fost înainte, a ceea ce sunt acum.
Ce sunt acum? Sunt...
*
(arătând într-o parte)
O, vai, ce cuplu interesant! Uitaați, uitați cum se țin
de mână, dragii de ei! Da, sunt frumoși, vreau ca ei să fie părinții mei!
Nu, nu! Uitați-i pe ceilalți! Ei par mai iubitori, și mai
au un copilaș. Putem fi frați!
*
Ce sunt acum? Sunt...un judecător. Da, un judecător și un
scriitor. Eu mă judec și iau hotărâri, eu îmi scriu viața, așa cum am mai spus.
Nu mai am multă răbdare, vreau să termin de scris și să încep să trăiesc
povestea în care am ales ca eu să joc personajul principal. Eu; cine altcineva să fie personaj principal în povestea mea?
Vreau să fiu un om curajos. Da, voi fi curajos...și
implicat. Mai presus de tot, vreau să fiu sensibil. Sensibil la nevoile mele și
ale altora. Vreau să nu am timp pentru plictis, vreau să fac de toate, să simt
de toate, să alerg, să iubesc, să fiu...eu.
Da, da, trebuie să scriu asta!
(scrie în carnețel) „DE ȚINUT MINTE: SĂ FIU EU.”
Cel mai important lucru ca om e să fii tu însuți. Vreau să nu
uit vreodată asta și că oamenii, acolo pe Pământ, nu se dezic de la ce sunt ei
în realitate. Voi avea timp să fiu eu însumi.
Nu cu mult timp în urmă, acum vreo două
decenii, am întâlnit un suflețel care a auzit câteva zvonuri cum că o parte din
oameni nu suportă viața pe care o trăiesc. Asta m-a întristat cumplit atunci,
dar la scurt timp după aceea am început să râd, gândindu-mă că așa ceva nu e
posibil dacă tu îți creezi viața pe care o vrei. Dacă nu ți-o creezi tu, cine
să o facă pentru tine? E foarte bizar…
Nu vreau să par un suflet antipatic, nu râd
de nefericirea oamenilor. Sunt conștient că oamenii au nevoie și de momente de
nefericire pentru a vedea adevărata fericire de mai apoi. Dar nu trebuie să
uităm că menirea noastră acolo, jos, pe Pământ e să trăim viața pe care o vrem.
Asta fără a limita viața altora; fiecare cu viața lui, cu povestea lui.
E ceva ce mă intrigă atunci când mă gândesc la viața pe care o
voi începe foarte curând, în câteva secunde sau poate în câțiva ani… Faptul că
oamenii nu comunică deschis mereu când simt nevoia să o facă. Eu așa voi face,
voi comunica mereu tot ce am de spus… Așa va fi. Voi deveni destul de repede
cea mai bună variantă a mea și nu mă voi abate de la drum.
Că tot a venit vorba de drum, ieri a luat
drumul Pământului un alt suflet, unul care părea foarte hotărât și grăbit. Mi-a
spus, în timp ce se străduia să nu se ciocnească cu alte suflete în drumul său,
să fiu atent la timp. “Timpul trece foarte repede pe
Pământ!”, îmi zice. Ei, la asta nu m-am gândit. A trebuit
să mă conformez, să rescriu totul.
Se pare că nu mai am așa mult timp. Trebuie să scriu și ultimul
capitol, cel care mă va aduce din nou pe aici. În plus, mai am de făcut și cea
mai importantă alegere, aceea a părinților. Nu mai am mult de căutat.
Chiar acum trebuie să mă întorc la scris.
(Pleacă)
