Provocarea Maestrului

MAESTRUL doar este...

Eu îl privesc și tac, cu gândul, cu mintea, cu inima și cu sufletul, îl privesc și îl simt permanent. EL este cu mine tot timpul. Nu e model, nu îl pot imita, nu îl ascult pentru că nu vorbește decat cu inima, de la inimă la inimă. EL doar este...

Rezonez cu el la cel mai înalt nivel ce îl poate atinge și așa devin EL, doar așa pot învăța ceva de la EL. Mă confund cu EL pe toate planurile. Doar așa pot învăța arta Alchimiei Divine, doar așa pot atinge perfecțiunea LUI.

Am primit această provocare și vreau să o duc la bun sfârșit, pot și o voi face. După zile multe și îndelungi de observare de la distanță ascuns după perdea sau la marginea ferestrei de unde l-am urmărit ce face, cum face, am înțeles că nu așa pot afla tainele.

Am auzit de multe ori că noi suntem maeștri, că toți putem fi așa, dar eu nu cred. Nu toți putem fi maeștri, ei sunt puțini și rari. Nu oricine poate fi maestru, nu oricine poate atinge acele stări și vibrații. EI sunt pentru noi repere și jaloane de ascensiune și de evoluție spirituală, Ei sunt starea și mediul, sunt Pământul și Apa, Aerul și Focul cu care noi creștem, ne întărim și Devenim EL.

Ca să fii Maestru este necesar să te sacrifici pe tine în favoarea lor, a celor cărora te dedici ca ei să crească, să devină, să ascensioneze. Să renunți la viața umană cotidiană și la familia terestră ca să îmbrățișezi familia divină, să te dăruiești lor, tuturor. Doar să Fii.

Hmmm... o provocare mai mare nici că se poate în această viață.

Primesc și mulțumesc cu recunoștință.

Fiinţa umană

Când ne aflăm în faţa unui aparat necunoscut, mai întâi cercetăm cartea sa tehnică. Orice creaţie este însoţită de un mod de întrebuinţare. Creatorul fiinţei umane nu a lăsat însă nici un astfel de manual.

Când ne aflăm în faţa unui aparat necunoscut, mai întâi cercetăm cartea sa tehnică. Orice creaţie este însoţită de un mod de întrebuinţare. Creatorul fiinţei umane nu a lăsat însă nici un astfel de manual. Omul a fost nevoit să-şi conceapă singur “cartea sa tehnică” şi nici până în prezent nu a reuşit să o termine.

 

“Cutia neagră”

El, omul, este ca o “cutie neagră” legată de mediul înconjurător prin senzorii săi cu care culege datele pe care apoi le prelucrează în această “cutie neagră”, luând în final decizii pentru acţiunile sale. Dar ce se găseşte aici, în această “cutie neagră”? În încercarea de a descrie viul, cu ca­racteristicile sale generale şi particulare, care-l deosebesc de tot ce nu este viu, s-au conceput diverse teorii de-a lungul timpului.

Din punct de vedere material, structura omului este aceeaşi atât în timpul vieţii, cât şi imediat după ce a murit. Cu toate acestea, în fiecare dintre ele au loc procese diferite. De ce? Pentru că viului îi sunt specifice procese metabolice care guvernează biologicul, iar neviul este supus reacţiilor chimice anorganice.

Chimia arată că la două structuri materiale identice se produc aceleaşi reacţii chimice, în aceleaşi condiţii de lucru. Între materia vie şi cea fără viaţă, la fel structurate, există însă diferenţe radicale. Ce are în plus una faţă de cealaltă?

Pentru a da un răspuns, voi expune în continuare, pe scurt, două teorii, prima a unui om de ştiinţă contemporan, iar cealaltă provenită din civilizaţiile antichităţii.

Astfel, savantul român, academicia­nul Eugen Macovski, în perioada dinainte de 1989, a lansat “Teoria pluralităţii nivelurilor de structurare ale materiei în univers”. El afirma că materiei vii, în afară de structura moleculară, fără viaţă, îi este specifică şi biostructura.

 

Câmpul noesic

Cele două nu fac o structură chimică, ci una biologică, în continuă dezvoltare. Această biostructură ordonează funcţiile materiei vii şi se destramă o dată cu moartea. Biochimismul din molecule coexistă cu biostructura, furnizând substratul energetic de transformare a moleculelor din combinaţiile chimice în materie biostructurată. Bioplasma generează emisii care, în ansamblu, formează structura materială a câmpului biologic, cu ajutorul căreia organismul viu poate acţiona de la distanţă asupra altor organisme vii, influenţându-le comportamentul. Evoluţia componentei bioenergetice a materiei creează o formă superioară de organizare a materiei biologice vii, ce poartă numele de noesic. Aici se regăsesc procesele superioare ale gândirii abstracte. Noesicul generează o altă formă de organizare a materiei vii, materia structurată enisic, ajungându-se în continuare pe trepte de dezvoltare până la nivelul supraenisic. Enisicul şi supraenisicul există în alte condiţii ale Universului, diferite de cele pământene. Câmpul noesic al unei persoane poate influenţa de la distanţă o altă persoană sau vietate, chiar şi obiectele.

Expun aici o teorie mai greoaie, dar care explică fenomenele psi, procesele care stau la baza desfăşurării lor. Astfel, putem spune că omul este conceput din trei corpuri: unul fizic (material), altul bioenergetic – care-l îmbracă pe cel fizic, denumit biosic – şi cel de-al treilea corp, cel noesic, care este  de fapt cel spiritual.

Aceste corpuri produc câmpuri specifice, fiecare pe treapta lui de organizare. În corpul fizic se manifestă câmpurile gravitaţional, electromagnetic şi nuclear. Biosicul produce câmpurile fizice şi pe cel biosic responsabil cu interacţiunea la distanţă între organismele biotice. Noesicul creează câmpul de interacţiune legat de transmiterea bioinformaţiilor.

După moartea omului, corpul său noesic rămâne ca o entitate ce continuă să existe în spaţiu, putând să acţioneze asupra altor oameni în anumite condiţii. Puterea acestui câmp noesic este dată de valoarea sa spirituală, nivelul spiritual la care a ajuns persoana în timpul vieţii.

 

Planuri energetice

Civilizaţiile antice orientale vorbeau despre existenţa la om a şapte planuri energetice diferite ca frecvenţe, densităţi, compoziţii, însuşiri, funcţiuni, proprietăţi. În ordinea creşterii frecvenţei vibraţiilor, planurile sunt: fizic, eteric (vital, energetic), emoţional (astral), mental, cauzal, spiritual şi atmic.

Corpurile subtile (cele care nu se văd) stabilesc legăturile prin nişte centri energetici (chakre) care se află pe partea interioară a coloanei vertebrale, aceştia fiind emiţători-receptori de energie astrală.

Corpul fizic cuprinde tot ce poate fi perceput cu cele cinci simţuri.

Corpul eteric este de culoare gri-lăptos până la albastru şi copiază ca mărime corpul fizic pe care-l îmbracă, ajutând la dezvoltarea şi funcţionarea acestuia. Genele au în ele stocate datele acestui câmp în care se regăsesc de fapt câmpurile energe­tice ale tuturor organelor. Etericul se află până la 2-3 centimetri de corpul fizic şi este compus din 72.000 de canale (după tibetani sunt 360.000 de canale) prin care circulă energia universală. Acest corp constituie legătura dintre energiile înalte şi corpul fizic.

Corpul emoţional (astral) este cel al sentimentelor. El copiază corpul fizic până la o distanţă de 10-17 centimetri în jurul său, făcând legătura între fizic şi spiritual. Aici se găsesc, sub formă codificată, memoriile timpurilor trecute, cu toate nerezolvările vieţilor noastre. Înainte de a muri, omul vede din această memorie întreaga sa viaţă în câteva momente.

Corpul astral are o structură multicolo­ră, care variază în funcţie de starea sa de conştienţă. Este, de exemplu, roz în prezenţa prietenilor, verde, albastru sau auriu în timpul meditaţiilor sau rugăciunilor, roşu la furie, cenuşiu la ură. Emoţiile puternice au un important efect asupra funcţiilor hormonale, dereglând funcţiile glandelor şi influenţând corpul fizic până la nivel celular. Corpul astral poate părăsi corpul fizic, dar păstrează legătura cu el, putând călători în lumea astrală de unde culege informaţiile pe care apoi le imprimă în memoria fizică a corpului său.

Corpul mental corespunde nivelului gândirii şi al înţelegerii şi are o culoare galben strălucitoare. El este oval, mai mare şi mai puţin dens decât cel astral, îmbrăcând corpul fizic până la o depărtare de 25-30 de centimetri. Mentalul influenţează astralul, acesta etericul şi, în ultimă instanţă, fizicul.

Corpul cauzal este legat de intuiţie şi este apropiat de conştiinţa superioară. Este corpul ideilor abstracte, prin care primim fulgerător un întreg lanţ de informaţii, nu în mod logic, ci un ansamblu pe care-l detaliem apoi conştient. El însumează calităţile înalte ale binelui, intuiţia, cunoaşterea directă, creativitatea, credinţa, fiind purtătorul conştiinţei sinelui. Corpul cauzal este vizualizat ca fiind palid, eterat, în culori, semănând cu baloanele de săpun.

Corpurile spiritual şi atmic reprezintă ideea divină, sursa energetică a vieţii. Aceste corpuri sunt lipsite total de formă. Corpul spiritual are culoarea albastră.

Corpul atmic este cel la nivelul căruia se trăieşte extazul spiritual. Se poate ajunge la el prin meditaţie, conştientizând legătura dintre noi şi întregul Univers, simţind lumina şi iubirea absolută. Atunci se creează pregnant senzaţia că suntem formaţi din lumină. Culoarea acestui corp este auriu-argintie, cu aspect opalescent, strălucitor.

Şablonul vieţii noastre se află ascuns în acest al şaptelea nivel. Este dinamic, schimbător, în funcţie de comportamentul pe care îl avem în viaţă.

Autor: Romulus Popescu, parapsiholog

Teoria celor 5 ELEMENTE

Cele cinci elemente se referã la cinci categorii din lumea naturalã, şi anume: apa, lemnul, focul, pãmântul şi metalul.

Teoria lor considerã cã toate fenomenele din Univers corespund în Naturã unuia sau altuia dintre aceste elemente şi cã ele se aflã într-o mişcare şi transformare continuã.

Teoria celor cinci elemente a apãrut în China în perioada dinastiilor Yin şi Zhou (sec. XVI – 221 î.e.n.). Ea îşi are însã rãdãcinile în vremuri strãvechi, când chinezul, fire contemplativã, observa şi nota cele mai subtile schimbãri ale Naturii, orientându-şi viaţa şi activitãţile în funcţie de acestea.

Apa, lemnul, focul, pãmântul şi metalul sunt considerate ca fiind cinci elemente indispensabile pentru menţinerea a tot ce este viu, reprezentând totodatã şi stãrile care stau la baza transformãrilor din Naturã. In lucrarea “Colecţia de lucruri strãvechi” se spune:

“Hrana depinde de apã şi foc.

Producţia depinde de metal şi lemn.

Pãmântul dã naştere tututor lucrurilor.

Ele sunt folosite de popor.”

Deşi au caracteristici diferite, cele cinci elemente depind unul de celãlalt şi sunt inseparabile. Incã din cele mai vechi timpuri, oamenii cunoşteau relaţiile dintre ele şi le foloseau pentru a explica fenomenele lumii naturale.

Conceptul primitiv al celor cinci elemente s-a dezvoltat ulterior într-o teorie complexã, care împreunã cu teoria Yin – Yang a servit drept metodã şi instrument teoretic pentru analizarea şi înţelegerea tuturor fenomenelor.

In medicina tradiţionalã chinezã, teoria celor cinci elemente este aplicatã pentru a explica natura organelor deţinãtoare de energie şi a celor ce transportã energia, legãturile dintre ele, precum şi relaţiile dintre om şi lumea naturalã.

CLASIFICAREA FENOMENELOR CONFORM CELOR CINCI ELEMENTE

Incã din preistorie omul şi-a dat sema cã apa, lemnul, focul, pãmântul şi metalul sunt indispensabile pentru viaţa sa de zi cu zi şi cã ele au naturi diferite.

Caracteristica apei este rãceala şi fluiditatea, ea luând forma recipientului în care ajunge, cea a lemnului este înflorirea şi creşterea, focul rãspândeşte cãldurã şi luminã, pãmântul dã naştere tuturor lucrurilor, iar metalul se cufundã (sub acţiunea propriei greutãţi).

In antichitate, medicii au aplicat teoria celor cinci elemente în studiul ţesuturilor şi organelor, stabilind anumite corespondenţe în funcţie de natura, forma şi funcţia fiecãrui organ, între el şi un anumit element.

Aceastã clasificare este tratatã foarte amãnunţit în cel de-al cincilea capitol al “Intrebãrilor fundamentale”, prezentând relaţia meridian – organ – element.

Relaţiile dintre cele cinci elemente

LEGEA MIŞCĂRII CELOR CINCI ELEMENTE

Legea mişcãrii celor cinci elemente este caracterizatã prin urmãtoarele relaţii:

– Generarea unui element din celãlalt
– Interacţiune- Dominare
– Opoziţie
– Relaţie tip mamã – fiu

Generarea unui element din celãlalt

Generarea unui element de cãtre celãlalt se referã la relaţia de generare a unui element de cãtre elementul anterior:

Apa hrãneşte lemnul
Lemnul alimenteazã focul
Focul naşte pãmântul (cenuşa)
In pãmânt apar metalele
Metalul (prin condensare) duce la apariţia apei

Atunci când aceastã relaţie de generare este aplicatã organelor interne deţinãtoare de energie: rinichi, ficat, inimã, splinã şi plãmâni, ea se referã la faptul cã energia unui organ va susţine funcţionarea unui alt organ.

Concret, energia rinichilor (apã) va susţine funcţionarea ficatului (lemn), energia ficatului (lemn) va sprijini funcţionarea inimii (foc), energia inimii (foc) va susţine funcţionarea splinei (pãmânt), energia splinei (pãmânt) va susţine funcţionarea plãmânilor (metal), iar plãmânii (metal), la rândul lor, vor sprijini funcţionarea rinichilor (apã).

Atunci când vorbim despre energia unui organ ne referim la energia produsã de celulele acelui organ. Celulele, ce au caracter Yin, produc energie, ce are caracter Yang. Este vorba despre procesul descris de teoria Yin – Yang: “In mijlocul Yin-ului apare Yang-ul”. Aceeaşi teorie mai precizeazã “Yang-ul activeazã Yin-ul”, care se traduce prin faptul cã energia produsã de celulele unui organ va susţine funcţionarea celulelor organului urmãtor (conform relaţiei de generare a celor cinci elemente).

Pe scurt putem spune cã relaţia de generare se reduce la cele descrise mai sus, şi anume, energia produsã de celulele unui organ va susţine funcţionarea celulelor organului urmãtor.

Interacţiunea

Interacţiunea dintre cele cinci elemente presupune şi existenţa unor tendinţe opuse ale acestora, prin care ele se controleazã reciproc:

Apa stinge focul
Focul topeşte metalul
Metalul taie lemnul
Lemnul dominã pãmântul pe care creşte
Pãmântul îndiguieşte apa

Aspectele generãrii unui element din celãlalt şi cel de interacţiune sunt inseparabile. Dacã nu ar exista naşterea nu ar mai apãrea creşterea şi dezvoltarea; fãrã interacţiune nu ar mai exista echilibru şi coordonare pe durata creşterii şi a transformãrii. Echilibrul relativ menţinut între generare şi interacţiune este cel care face posibilã creşterea normalã şi dezvoltarea.

Interacţiunea dintre organele interne presupune faptul cã rinichii (apa) controleazã inima (foc), inima (foc) controleazã plãmânii (metal), pãmânii (metal) controleazã ficatul (lemn), ficatul (lemn) controleazã splina (pãmânt), iar splina (pãmânt) va controla rinichii (apa).

Relaţia de interacţiune are loc prin intermediul Yin-ului (câmpului sau fluidelor) organelor respective. De exemplu, câmpul plãmânilor controleazã câmpul ficatului, câmpul inimii controleazã câmpul plãmânilor, câmpul ficatului controleazã câmpul splinei, Yin-ul (fluidele) rinichilor hrãnesc Yin-ul inimii pentru ca acesta sã poatã controla Yang-ul (energia) inimii (slãbirea Yin-ului duce la hiperactivitatea Yang-ului), ş.a.m.d.

Dominarea şi opoziţia

Atunci când existã un exces sau o insuficienţã a oricãruia dintre cele cinci elemente, vor apãrea relaţii anormale de generare şi de interacţiune, acestea fiind cunoscute prin termenii de dominare şi de opoziţie.

Dominarea presupune un atac asupra pãrţii care este controlatã, din cauza slãbirii acesteia. Din aceastã cauzã, relaţiile de control se vor tranforma în relaţii de dominare.

De exemplu, metalul controleazã lemnul. In situaţia în care lemnul este slãbit metalul îl va domina. Atunci când vorbim despre organele interne, putem specifica faptul cã un câmp prea puternic al plãmânilor (metal), cauzat de o mai slabã funcţie de deschidere a celulelor plãmânilor (blocându-se funcţia de deschidere a celulelor plãmânilor, energia acestora nu va mai putea fi eliberatã, astfel încât, în timp, câmpul plãmânilor va creşte foarte mult) va afecta câmpul ficatului (lemn), ceea ce poate duce în timp la scãderea funcţiei hepatice.

Un alt exemplu, focul controleazã metalul. Slãbirea metalului duce la dominarea acestuia de cãtre foc.

Insuficienţã apã: Pãmântul dominã apa
Insuficienţã lemn: Metalul dominã lemnul
Insuficienţã foc: Apa dominã focul
Insuficienţã pãmânt: Lemnul dominã pãmântul
Insuficienţã metal: Focul dominã metalul

Opoziţia se referã la schimbarea sensului normal al interacţiunii, din cauza excesului elementului ce ar trebui sã fie controlat. In acest fel, elementul care în mod normal este controlat se va întoarce împotriva elementului ce îl controla şi i se opune.

De exemplu, apa controleazã focul. In situaţia în care focul devine foarte puternic el se va întoarce împotriva apei şi va exista relaţia focului ce se opune apei.

Un alt exemplu, metalul taie (controleazã) lemnul. Excesul lemnului duce la opoziţia acestuia împotriva metalului.

Opoziţia presupune un exces al elementului controlat, ceea ce determinã întoarcerea sa împotriva elementului ce ar trebui sã-l controleze în mod normal.

Exces apã: Apa se opune pãmântului
Exces lemn: Lemnul se opune metalului
Exces foc: Focul se opune apei
Exces pãmânt: Pãmântul se opune lemnului
Exces metal: Metalul se opune focului

Relaţia tip mamã – fiu

In ciclul celor cinci elemente, fiecare element se “naşte” din cel precedent, este “fiul” celui dinaintea sa, iar acesta, la rândul sãu, îi este “mamã”.

Aceastã relaţie poate fi afectatã în ambele sensuri: “mama afecteazã fiul” şi “fiul afecteazã mama”.

De exemplu, apa poate afecta lemnul (“mama afecteazã fiul”), dar şi lemnul poate afecta apa (“fiul afecteazã mama”).

In continuare vor fi prezentate douã tabele în care vor fi descrise relaţiile din interiorul omului şi de la nivelul Naturii, conform cu legea celor cinci elemente.

sursa: internet