Fiinţa umană

Când ne aflăm în faţa unui aparat necunoscut, mai întâi cercetăm cartea sa tehnică. Orice creaţie este însoţită de un mod de întrebuinţare. Creatorul fiinţei umane nu a lăsat însă nici un astfel de manual.

Când ne aflăm în faţa unui aparat necunoscut, mai întâi cercetăm cartea sa tehnică. Orice creaţie este însoţită de un mod de întrebuinţare. Creatorul fiinţei umane nu a lăsat însă nici un astfel de manual. Omul a fost nevoit să-şi conceapă singur “cartea sa tehnică” şi nici până în prezent nu a reuşit să o termine.

 

“Cutia neagră”

El, omul, este ca o “cutie neagră” legată de mediul înconjurător prin senzorii săi cu care culege datele pe care apoi le prelucrează în această “cutie neagră”, luând în final decizii pentru acţiunile sale. Dar ce se găseşte aici, în această “cutie neagră”? În încercarea de a descrie viul, cu ca­racteristicile sale generale şi particulare, care-l deosebesc de tot ce nu este viu, s-au conceput diverse teorii de-a lungul timpului.

Din punct de vedere material, structura omului este aceeaşi atât în timpul vieţii, cât şi imediat după ce a murit. Cu toate acestea, în fiecare dintre ele au loc procese diferite. De ce? Pentru că viului îi sunt specifice procese metabolice care guvernează biologicul, iar neviul este supus reacţiilor chimice anorganice.

Chimia arată că la două structuri materiale identice se produc aceleaşi reacţii chimice, în aceleaşi condiţii de lucru. Între materia vie şi cea fără viaţă, la fel structurate, există însă diferenţe radicale. Ce are în plus una faţă de cealaltă?

Pentru a da un răspuns, voi expune în continuare, pe scurt, două teorii, prima a unui om de ştiinţă contemporan, iar cealaltă provenită din civilizaţiile antichităţii.

Astfel, savantul român, academicia­nul Eugen Macovski, în perioada dinainte de 1989, a lansat “Teoria pluralităţii nivelurilor de structurare ale materiei în univers”. El afirma că materiei vii, în afară de structura moleculară, fără viaţă, îi este specifică şi biostructura.

 

Câmpul noesic

Cele două nu fac o structură chimică, ci una biologică, în continuă dezvoltare. Această biostructură ordonează funcţiile materiei vii şi se destramă o dată cu moartea. Biochimismul din molecule coexistă cu biostructura, furnizând substratul energetic de transformare a moleculelor din combinaţiile chimice în materie biostructurată. Bioplasma generează emisii care, în ansamblu, formează structura materială a câmpului biologic, cu ajutorul căreia organismul viu poate acţiona de la distanţă asupra altor organisme vii, influenţându-le comportamentul. Evoluţia componentei bioenergetice a materiei creează o formă superioară de organizare a materiei biologice vii, ce poartă numele de noesic. Aici se regăsesc procesele superioare ale gândirii abstracte. Noesicul generează o altă formă de organizare a materiei vii, materia structurată enisic, ajungându-se în continuare pe trepte de dezvoltare până la nivelul supraenisic. Enisicul şi supraenisicul există în alte condiţii ale Universului, diferite de cele pământene. Câmpul noesic al unei persoane poate influenţa de la distanţă o altă persoană sau vietate, chiar şi obiectele.

Expun aici o teorie mai greoaie, dar care explică fenomenele psi, procesele care stau la baza desfăşurării lor. Astfel, putem spune că omul este conceput din trei corpuri: unul fizic (material), altul bioenergetic – care-l îmbracă pe cel fizic, denumit biosic – şi cel de-al treilea corp, cel noesic, care este  de fapt cel spiritual.

Aceste corpuri produc câmpuri specifice, fiecare pe treapta lui de organizare. În corpul fizic se manifestă câmpurile gravitaţional, electromagnetic şi nuclear. Biosicul produce câmpurile fizice şi pe cel biosic responsabil cu interacţiunea la distanţă între organismele biotice. Noesicul creează câmpul de interacţiune legat de transmiterea bioinformaţiilor.

După moartea omului, corpul său noesic rămâne ca o entitate ce continuă să existe în spaţiu, putând să acţioneze asupra altor oameni în anumite condiţii. Puterea acestui câmp noesic este dată de valoarea sa spirituală, nivelul spiritual la care a ajuns persoana în timpul vieţii.

 

Planuri energetice

Civilizaţiile antice orientale vorbeau despre existenţa la om a şapte planuri energetice diferite ca frecvenţe, densităţi, compoziţii, însuşiri, funcţiuni, proprietăţi. În ordinea creşterii frecvenţei vibraţiilor, planurile sunt: fizic, eteric (vital, energetic), emoţional (astral), mental, cauzal, spiritual şi atmic.

Corpurile subtile (cele care nu se văd) stabilesc legăturile prin nişte centri energetici (chakre) care se află pe partea interioară a coloanei vertebrale, aceştia fiind emiţători-receptori de energie astrală.

Corpul fizic cuprinde tot ce poate fi perceput cu cele cinci simţuri.

Corpul eteric este de culoare gri-lăptos până la albastru şi copiază ca mărime corpul fizic pe care-l îmbracă, ajutând la dezvoltarea şi funcţionarea acestuia. Genele au în ele stocate datele acestui câmp în care se regăsesc de fapt câmpurile energe­tice ale tuturor organelor. Etericul se află până la 2-3 centimetri de corpul fizic şi este compus din 72.000 de canale (după tibetani sunt 360.000 de canale) prin care circulă energia universală. Acest corp constituie legătura dintre energiile înalte şi corpul fizic.

Corpul emoţional (astral) este cel al sentimentelor. El copiază corpul fizic până la o distanţă de 10-17 centimetri în jurul său, făcând legătura între fizic şi spiritual. Aici se găsesc, sub formă codificată, memoriile timpurilor trecute, cu toate nerezolvările vieţilor noastre. Înainte de a muri, omul vede din această memorie întreaga sa viaţă în câteva momente.

Corpul astral are o structură multicolo­ră, care variază în funcţie de starea sa de conştienţă. Este, de exemplu, roz în prezenţa prietenilor, verde, albastru sau auriu în timpul meditaţiilor sau rugăciunilor, roşu la furie, cenuşiu la ură. Emoţiile puternice au un important efect asupra funcţiilor hormonale, dereglând funcţiile glandelor şi influenţând corpul fizic până la nivel celular. Corpul astral poate părăsi corpul fizic, dar păstrează legătura cu el, putând călători în lumea astrală de unde culege informaţiile pe care apoi le imprimă în memoria fizică a corpului său.

Corpul mental corespunde nivelului gândirii şi al înţelegerii şi are o culoare galben strălucitoare. El este oval, mai mare şi mai puţin dens decât cel astral, îmbrăcând corpul fizic până la o depărtare de 25-30 de centimetri. Mentalul influenţează astralul, acesta etericul şi, în ultimă instanţă, fizicul.

Corpul cauzal este legat de intuiţie şi este apropiat de conştiinţa superioară. Este corpul ideilor abstracte, prin care primim fulgerător un întreg lanţ de informaţii, nu în mod logic, ci un ansamblu pe care-l detaliem apoi conştient. El însumează calităţile înalte ale binelui, intuiţia, cunoaşterea directă, creativitatea, credinţa, fiind purtătorul conştiinţei sinelui. Corpul cauzal este vizualizat ca fiind palid, eterat, în culori, semănând cu baloanele de săpun.

Corpurile spiritual şi atmic reprezintă ideea divină, sursa energetică a vieţii. Aceste corpuri sunt lipsite total de formă. Corpul spiritual are culoarea albastră.

Corpul atmic este cel la nivelul căruia se trăieşte extazul spiritual. Se poate ajunge la el prin meditaţie, conştientizând legătura dintre noi şi întregul Univers, simţind lumina şi iubirea absolută. Atunci se creează pregnant senzaţia că suntem formaţi din lumină. Culoarea acestui corp este auriu-argintie, cu aspect opalescent, strălucitor.

Şablonul vieţii noastre se află ascuns în acest al şaptelea nivel. Este dinamic, schimbător, în funcţie de comportamentul pe care îl avem în viaţă.

Autor: Romulus Popescu, parapsiholog