Boala, suferinta, victimizare

 

Am citit candva despre un actor care declara ca datorita unei boli grele ajunsese sa-l cunoasca pe Dumnezeu si vedea boala ca pe o binecuvantare, mergand pana la incredibilul paradox de a nu-si dori vindecarea daca aceasta ar fi insemnat sa-l piarda pe Dumnezeu.

Un parinte spunea ca noi ne uram unii altora sanatate, insa o sanatate perfecta nu e buna daca ne permite sa ne ocupam de lucruri rele, ci e de dorit mai degraba sa ne chinuim permanent cu o hiba cat de mica care sa ne tina smeriti si sa nu uitam de Creatorul nostru.

Iata ca boala sau orice suferinta poate fi perceputa fie ca blestem, fie ca binecuvantare, dupa cum intelegem noi sa o vedem si de atitudinea noastra depinde vindecarea. A cauta semnificatia din dosul ei sau lectia de invatat poate fi un demers mai important chiar decat vindecarea.

Reducand la maxim toate cauzele oricaror boli si suferinte, doua sunt cele majore:

• lipsa iubirii de sine
• neiubirea vietii.

Acestea ne duc la victimizare. Constiinta bazata pe teama a victimizarii nu reprezinta doar un set de convingeri, ci si o frecventa energetica malefica ce ne impinge haotic in toate directiile, ne ameninta si ne priveaza de liberul arbitru si de gandirea noastra creatoare. Ne pune stapanire pe minte si ne priveaza de vitalitate, de bucurie, de compasiune, de toleranta, de generozitate si de toate placerile vietii. Ne arunca in ghearele suspiciunii si spiritului defensiv si creeaza mediul propice pentru depresie.

Aceasta constiinta a victimizarii ne impiedica sa traim plenar momentul prezent si ne reaminteste permanent de slabiciunile, vulnerabilitatile si esecurile din trecut si creeaza perspective viitoare intunecoase si infricosatoare in baza esecurilor din trecut.

Cum capatam constiinta victimizarii?

• un canal important este bombardamentul de stiri negative din mass media, legate de alimentatia plina de toxine, incalzirea globala, amenintarile nucleare si teroriste, crizele economice si terminand cu codurile galben, portocaliu si rosu de care stramosii nostri nu stiau si se confruntau in mod firesc cu toate intemperiile specifice fiecarui anotimp.
• alt canal ce alimenteaza teama este violenta din filme, muzica, jocurile video si talk-show-uri.

Din perspectiva fricii, viata pare ca ni se intampla din exterior, adica dintr-un mediu strain si agresiv, de care nu ne putem proteja. De aceea ne simtim niste victime, ajungem sa fim mereu in garda, atenti sa nu fim raniti. Uneori ne convine sa pozam in victima fiindca obtinem atentia si compasiunea celor din jur. Incercam sa castigam iubirea si aprobarea celor din jur, temandu-ne in acelasi timp sa facem ceva care sa ne duca la pierderea iubirii de care avem atata nevoie. Si dupa cum spune zicala ”de ce ti-e frica, nu scapi!”

• dorinta disperata de a fi iubit/a si crearea unei dependente de persoana iubita, care, daca se satura sa fie sufocata si pleaca, te transforma in victima ( de ce oare, cand ai facut totul pentru el/ea?!)

 De ce suntem atat de vulnerabili?

Principalul motiv pentru care cadem prada fricii si devenim victime este incapacitatea de a ne asuma responsabilitatea pentru optiunile si actiunile noastre. Este mai simplu sa dam vina pe Dumnezeu, pe soarta sau destin, pe circumstante sau pe alte persoane decat sa ne recunoastem propria vina.

Uneori avem parte de incercari de tot felul, care ne testeaza curajul, rabdarea, credinta, compasiunea fata de semeni. Ele ne pot aparea ca un munte de netrecut sau ca ziduri ale unui labirint din care e mult prea greu sa iesi si probabil ca sinucigasii aleg sa-si puna capat zilelor tocmai fiindca nu mai vad nicio iesire. De fapt, problema este ca nu ne place ideea ca rezolvarea sa fie in alt mod decat vrem noi.

In final, daca tot ceea ce ni se intampla are un rost legat de lectiile pe care le avem de invatat, practic este o chestiune de smerenie si flexibilitate sa ramanem deschisi fata de orice posibilitati si rezolvari la toate problemele noastre.

Intr-o poveste cu un pustnic si ucenicul lui, pustnicul si-a infipt toiagul in pamantul uscat si i-a dat insarcinare ucenicului sa il ude pana va inmuguri. Desi oricine ar zice ca aceea era o sarcina imposibila si batranul isi batea joc de ucenicul lui, acela, mergand zilnic la distanta mare, a ales sa aduca apa si sa ude constiincios pana cand intr-o buna zi toiagul chiar a inmugurit. Morala povestii este ca ascultarea smerita si cu totala incredere fata de maestrul tau aduce cu siguranta roade. Iar morala uneia sau a alteia din incercarile din viata ta poate fi diferita de ce-ti inchipui tu. Si de multe ori, chiar fara sa realizezi, iubitul/a sau sotul/sotia ta este maestrul tau.

De ce nu sunt oamenii dispusi sa inceteze cu victimizarea si sa se vindece cu adevarat?

• Simt ca astfel se pot bucura de atentia si compasiunea generoasa a celor din jur, ba chiar profita de bunavointa celorlalti pentru a-si rezolva diverse probleme;
• S-au obisnuit asa si cred ca astfel trebuie sa stea lucrurile;
• nu au curajul sa iasa din zona de confort.

Cum iesim din starea de victima?

• asumandu-ne responsabilitatea pentru toate actiunile si alegerile noastre,
• optand pentru un alt mod de a trai bazat pe iubirea de sine si pe iubirea vietii,
• luand decizii pline de iubire fata de noi insine si fata de ceilalti in toate situatiile,
• renuntand la vechile obisnuinte si creand altele noi,
• schimband canalul de transmisie al mintii noastre de la vibratia fricii la cea a iubirii,
• luandu-ne angajamentul de a ne bucura de ceea ce am fost, de ceea ce suntem si asteptand cu nerabdare sa vedem ce vom deveni. Acceptand ca totul este perfect asa cum este in prezent.

E bine sa intelegem ca chiar si tradarea de sine nu e in totalitate rea, fiindca in cele din urma duce la trezire. Aflam lucruri utile si putem invata lectiile pe care ni le pune in fata. Capatam curajul sa ne urmam inima, sa punem capat autoamagirii si sa incepem sa traim in adevar, aliniati cu sinele nostru esential si cu divinitatea.